Acasa | Contact |  

 

COMPARTIMENTUL EVIDENŢĂ CĂRŢI; SCHIMB INTERBIBLIOTECAR NAŢIONAL

 

 

Dezvoltarea colecţiilor prin cumpărare, donaţie şi schimb interbibliotecar are implicaţii multiple asupra activităţii unei biblioteci.
În realizarea achiziţiilor se au în vedere următoarele: structura planurilor de învăţământ şi de cercetare ştiinţifică din universitate, cifrele de şcolarizare pe facultăţi şi producţia editorială internă şi externă de carte.
Selecţia publicaţiilor se face în aşa fel încât să acopere cu bibliografia necesară toate disciplinele din planul de învăţământ.
Practic, se procedează astfel: cadrul didactic, şeful de catedră propune titlurile ce trebuie achiziţionate şi numărul de exemplare, în funcţie de numărul studenţilor din fiecare facultate, an de studii.
În categoria materialelor de referinţă care furnizează date asupra apariţiilor editoriale interne pot fi incluse: ,,Lista – catalog a publicaţiilor interne difuzate în ţară şi în străinătate” editat de RODIPET S.A., rubricile ,,Cărţi noi”.
Achiziţia de carte străină, cu plata în valută, de la cele mai prestigioase edituri din străinătate se face pe bază de licitaţie.
Alte modalităţi mai eficiente de completare a colecţiilor sunt: achiziţia directa, schimburile interne şi internaţionale de publicaţii şi donaţiile.
Evidenţa presupune confruntarea publicaţiilor cu actele însoţitoare, ştampilarea acestora şi înscrierea lor în documentele de înregistrare primară şi individuală ale bibliotecii. Scopul evidenţei titlurilor noi intrate este de a pune în lumină mărimea fondului existent în gestiunea bibliotecii, informaţie cu importanţă imediată şi retroactivă; registrele de inventar sunt singurele surse sigure de verificare a efectivului titlurilor existente în bibliotecă în timpul desfăşurării inventarelor periodice obligatorii.
La acest serviciu se cotează publicaţiile şi se introduc în baza de date cărţile noi.
Tot aici se înregistrează cărţile, care se vor distribui filialelor, se întocmesc actele şi se pregătesc coletele pentru schimbul interbibliotecar.
Schimbul se va face, în primul rând, cu publicaţiile proprii ale universităţii: Revista Medicală, lucrări cu caracter didactic şi ştiinţific, elaborate de cadrele didactice ale universităţii.
Activitatea de schimb are forme specifice de evidenţă, urmărind pe de o parte, partenerii de schimb, iar pe de altă parte, publicaţiile expediate, primite şi valoarea acestora.

 

 

http://www.umftgm.ro/ Acasa | Contact |

Universitatea de Medicina si Farmacie din Targu Mures
adresa: str. Gh. Marinescu, nr.38, Targu Mures, MS, 540000, Romania

Site Map