- Prezentare UMF

- Cuvântul Rectorului
- Președintele Senatului
- Responsabilitate publica
- Declaraţie de misiune
- Conducerea
- Istoric
- Manifestări Științifice
- Managementul calităţii
- Declaratii de avere
- Concursuri Posturi Didactice
- Direcţia adminstrativă
- Departament Proiecte Europene
- Consultarea comunității academice
- Documente oficiale UMF
- Media
- Galerie foto
- Contact
- Facultatea de Medicină
- Facultatea de Medicină Dentară
- Facultatea de Farmacie
A 5-a CONFERINŢĂ A DOCTORANZILOR ŞI A 2-a CONFERINŢĂ A POSTDOCTORANZILOR ÎN MEDICINĂ ŞI FARMACIE, 4 – 5 - 6 iulie 2012
Această manifestare ştiinţifică, organizată pentru a cincea oară în România, se doreşte a fi un prilej oferit doctoranzilor şi postdoctoranzilor în Medicină şi Farmacie de a-şi face cunoscute realizările de până acum în domeniile lor de activitate.
În acelaşi timp le oferă posibilităţile de a se întâlni, de a se cunoaşte unii pe alţii, de a schimba orizontul cunoaşterii.
Publicarea în extenso a lucrărilor prezentate în “ACTA MEDICA MARISIENSIS” a Universităţii noastre va asigura răspândirea informaţiilor la nivelul întregii ţări şi nu numai.
Limbile oficiale ale conferinţei sunt româna şi engleza. Lucrările care corespund cerinţelor, atât formal cât şi ştiinţific, vor fi publicate in extenso în limba engleză. Data limită pentru înscriere şi trimiterea lucrărilor este 15 aprilie 2012.
Formular de înregistrare - postdoctoranzi
Termenul pentru inscriere se prelungeste pana la data de 30 aprilie 2012
THE FIFTH CONFERENCE OF PhD STUDENTS AND THE SECOND CONFERENCE OF AFTER PhD RESEARCHERS IN MEDICINE AND PHARMACY, 4-5-6 July 2012
The University of Medicine and Pharmacy, Târgu Mureş in the framework of the School of Doctoral Studies organizes between 4-6 July 2012 “THE FIFTH CONFERENCE OF PhD STUDENTS AND THE SECOND CONFERENCE OF AFTER PhD RESEARCHERS IN MEDICINE AND PHARMACY”.
We would like to invite the PhD students, researchers and individual Program Advisors of your University/Institute to this national manifestation with international participation.
Information about the conference can be found on the site of our University: http://www.umftgm.ro
You can contact us by e-mail: conferintaphd@umftgm.ro or on telephone: 0040 265 215551/ ext.124.
We are looking forward to seeing you in Târgu Mureş.







