Scurt istoric al Facultății de Medicină

Scurt istoric al Facultății de Medicină

Învăţământul medical târgumureşean a început în 1945, în cadrul Facultăţii de Medicină a Universităţii Bolyai din Cluj-Napoca. După înfiinţarea acestei universităţi prin Decretul nr. 407/1945 Facultăţile de filologie-filozofie, drept-economie şi ştiinţele naturii şi-au început activitatea la Cluj, iar Facultatea de Medicină a fost mutată la Tg. Mureş, unde a funcţionat între 1945-1948.

În 1948, după reforma învăţământului, se înfiinţează Institutul Medico-Farmaceutic, un institut de sine stătător, cu următoarele Facultăţi: Medicină generală, Pediatrie, Igienă, Stomatologie şi Farmacie. Între 1951-1958 a avut trei Facultăţi: Medicină Generală, Pediatrie şi Farmacie. Apoi, în 1958-1959 Facultatea de Pediatrie se transformă în secţie, iar din anul 1960-1961 funcţionează din nou secţia de Stomatologie, care este transformată în facultate în anul universitar 1965-1966.

Următorii 25 de ani au fost reprezentați prin profesori de valoare incontestabilă care făceau parte din familia facultății noastre, completați de absolvenți care au dus renumele facultății peste tot în lume și care ne reprezintă cu mândrie.

În anul 1991 Institutului i se atribuie denumirea de Universitate de Medicină şi Farmacie, devenind o universitate de prestigiu angrenată într-un ansamblu universitar armonios constituit și cu un trend în creștere de specializări medicale care asigură profesii moderne pe piața muncii.

Prin Decretul 800/1965 şi Ordinul Ministrului Invăţământului, Institutul de Medicină şi Farmacie Tg. Mureş obţine dreptul de acordare a titlului ştiinţific de doctor în medicină (7 profesori fiind numiţi conducători ştiinţifici de doctorat), iar de atunci numărul coordonatorilor de doctorat din cadrul Școlii doctorale și al doctoranzilor, cresc de la un an la altul.

De-a lungul anilor, începând cu promoția 1951, s-au succedat 64 promoții de absolvenți, iar cadrele didactice ale Facultății de Medicină au reușit prin eforturi susținute să se alinieze la schimbările și progresele din medicină. Orientarea pregnant medicală, imprimată de școala medicală târgumureșeană a avut ca rezultat generații de medici cu o pregătire ireproșabilă.

După anul 1990, s-au produs schimbări majore atât în structura Facultății de Medicină cât și în programele de învățământ. Au fost promovate cadre didactice tinere, alături de personalul didactic consacrat, astfel încât la sfârșitul anului 2015, Facultatea de Medicină are un număr de 475 de cadre didactice.

Începând cu anul universitar 2008/2009, în cadrul Facultății de Medicină din Târgu Mureș au fost autorizate două noi specializări de foarte mare actualitate: Nutriție și dietetică respectiv Balneo-fiziokinetoterapie și recuperare, completate mai târziu de Educație fizică și sport. Instruirea teoretică și practică a studenților se va desfășura pe parcursul a 3 ani universitari, forma de învățământ de zi, și va cuprinde activitățile prevăzute în ariile curriculare aferente disciplinelor fundamentale și de specialitate.

În comparație cu celelalte facultăți de profil din țară, Facultatea  de Medicină din Tg. Mureș, deține un loc aparte fiind singura cu serii de predare în limba maghiară, care alături de linia de predare în limbă engleză, atestă caracterul multinațional și multicultural al acestei instituții,.cu deschidere către țările Uniunii Europene.

Facultatea de Medicină îşi desfăşoară în prezent activitatea cu următoarele specializări: Medicină, Medicină militară, Medicină în limba engleză, Asistență medicală generală, Nutriție și dietetică, Balneo-fiziokinetoterapie și recuperare, Educație fizică și sportivă.

Astfel, se asigură realizarea şi desfăşurarea unui învăţământ medical performant şi adaptat directivelor sectoriale ale UE, dezvoltat şi perfecţionat printr-o complexă activitate didactică şi de cercetare cu următoarele programe de studiu de Licență:

1.  Medicină - 360 de credite transferabile
2. Medicină (militară) - 360 de credite transferabile, acreditată
3. Asistenţă medicală generală - 240 de credite transferabile, acreditată
4.  Nutriţie şi dietetică – 180 de credite transferabile, autorizată în 2008
5. Balneofiziokinetoterapie şi recuperare - 180 de credite transferabile, autorizată în 2008
6. Educaţie fizică şi sportivă – 180 de credite transferabile, autorizată în 2009

La care se asociază în ultimii doi ani și programele de Master:

1. Laborator clinic - 120 de credite transferabile, autorizat în 2010
2. Managementul serviciilor de sănătate – 60 credite transferabile, autorizat în 2011
3. Nutriție clinică și comunitară - 120 de credite transferabile, autorizat în 2011
4. Terapie fizica si reabilitare funcțională - 120 de credite transferabile, autorizat în 2014.

Se adaugă, programele de pregătire continuă prin cursuri portuniversitare, proiecte de cercetare doctorale, postdoctorale și domeniul de rezidențiat.

Activitatea complexă, atât cea didactică cât și de cercetare, susțin dezvoltarea continuă și complexă a acestei facultăți și o mențin pe un trend ascendant calitativ. Motivația existenței Facultății de Medicină este de a pregăti medici și specialiști de foarte bună calitate profesională, prin implicarea continuă a corpului profesoral și a studenților care mențin imaginea facultății mereu tânără.

Sănătatea este o prioritate a spaţiului european de cercetare. În prezent, proiectele de cercetare multidisciplinare şi intersectoriale au ca obiectiv global îmbunătăţirea calităţii vieţii prin prezervarea sănătăţii: îmbunătăţirea stării de sănătate şi îmbătrânirea în condiţii bune de sănătate. facultatea noastră promovează performanţa în cercetarea aplicată şi fundamentală – şcoală de pregătire a resurselor umane, dar şi sursă de cunoştinţe şi de prestigiu.

Aici, pe colina orașului, forfota este mare și în sălile de curs sau laboratoarele curioase, și în bazele sportive de talie europeană, și în căminele studențești care lasă loc de cunoaștere și trăire în comunitate, și în bibliotecile silențioase și impunătoare unde se descoperă cartea, și în grupurile gălăgioase ale studenților străini care au ales această universitate pentru perfecționare, alături de băncile pline ochi de la congresele studențești de valoare și deschidere internațională, alături de parcul fremătând a culoare și prospețime din jurul clădirii centrale a universității, alături de zilele orașului întrepătrunse de zilele Medifun de întreceri sportive, prin care studentul se definește.

Toate aceste detalii împletesc profilul studentului mureșean, o experiență ce dictează un ritm alert, profesionist, tinerilor noștri care simt pulsul societății de mâine...