CONSORŢIUL DECANILOR FACULTĂŢILOR DE MEDICINĂ DENTARĂ

În perioada 10-12 mai, la Iași, la Palas Congres Hall și Teatrul Național "Vasile Alecsandri", s-a desfășurat cea de-a 23-a ediție a Congresului Societății Balcanice de Stomatologie BaSS 2018, abordând tematica medicinei dentare a tânărului în raport cu cea a pacientului vârstnic

Congresul a fost organizat de Asociaţia Dentară Română pentru Educaţie, Societatea Română de Reabilitare Orală şi Facultatea de Medicină Dentară din cadrul UMF Gr.T. Popa din Iaşi, sub egida Societăţii Balcanice de Stomatologie. 

Board-ul și Consiliul BaSS, precum și Consorțiul Decanilor Facultăților de Medicină Dentară din România și restul țărilor balcanice  şi-au stabilit direcțiile viitoare de activitate. Principalele teme de discuţie au fost reprezentate de armonizarea curriculară şi a bibliografiei pentru examenul de rezidenţiat - domeniul Medicină Dentară, proiecte de mobilităţi şi parteneriate între facultăţile din zona EU şi non EU pe plan educaţional şi de cercetare.