Burse de performanță științifică și burse de merit sportiv 2016-2017

Clasament burse de merit sportiv

Proces Verbal încheiat la 08.11.2016 cu ocazia şedinţei de discutare a contestaţiilor

Proces Verbal încheiat la 04.11.2016 în urma şedinţei evaluare a dosarelor de concurs pentru obţinerea burselor de performanţă ştiinţifică

Anexa 1

 

Consiliului de Administrație anunță deschiderea competiției pentru burse de performanță științifică și burse de merit sportiv.

Bursa de performanță științifică se acordă studenților care au o activitate profesională foarte bună și au înregistrat performanțe meritorii în activitatea de cercetare științifică, iar bursele de merit sportiv pentru rezultate remarcabile în domeniul sportului.
Obținerea burselor de performanță științifică, respectiv de merit sportiv nu este condiționată de acordarea altei categorii de bursă. Se acordă prin concurs de dosare, dosarele urmând să fie analizate de către  comisii alcătuite din cadre didactice desemnate de Consiliul de Administrație și reprezentanți desemnați de LSTGM și ASM.

Regulamentul privind acordarea de burse cu anexe (UMFTGM-REG-47 Ediția 03), respectiv informații legate de dosarul de înscriere se găsesc aici

Calendarul concursului:
- termenul depunerii dosarelor: 1 noiembrie 2016 ora 12.00
- evaluarea dosarelor și anunțarea rezultatelor: 4 noiembrie 2016 ora 12.00
- termenul depunerii contestațiilor: 7 noiembrie 2016 ora 12.00
- anunțarea rezultatelor finale: 8 noiembrie 2016 ora 12.00

Burse de performanță științifică 2015-2016

Clasificare finală a aplicanților pentru burse de performață științifică

În urma contestației depuse cu nr. 15456/05.11.2015 și a reevaluării dosarului, nu s-a modificat punctajul inițial.

Evaluarea dosarelor studentilor care au depus cereri pentru acordarea burselor de merit sportiv

Clasificarea aplicanţilor pentru burse de performanţă ştiinţifică

Conform hotărârii Consiliului de Administrație, în anul universitar 2015/2016 se vor acorda burse de performanță științifică.

Bursa de performanță științifică se acordă studenților care au o activitate profesională foarte bună și au înregistrat performanțe meritorii în activitatea de cercetare științifică.
Obținerea burselor de performanță științifică nu este condiționată de acordarea altei categorii de bursă. Se acordă prin concurs de dosare, dosarele urmând să fie analizate de către o comisie alcătuită din cadre didactice desemnate de Consiliul de Administrație și câte un reprezentant desemnat de LSTGM și ASM. Studenții care au depus dosar pentru bursă nu pot participa în comisia de evaluare. Evaluarea se face în funcție de rezultatele din grila de punctaj (Anexa I.).
La concurs au dreptul sa se înscrie studenții UMF Târgu Mureș din anii II-VI .
Cuantumul bursei de performanță științifică în anul universitar 2015/2016 este de 340 RON/lună.
Sumele ce reprezintă bursele de performanță științifică sunt acordate în tranșe lunare, pe perioada activității didactice din anul universitar.
În cazul unui transfer interuniversitar/abandon/exmatriculare/deces persoana în cauză își pierde bursa.

Dosarul de înscriere la concurs trebuie să cuprindă următoarele documente (prezentate și aranjate conform instrucțiunilor din anexa II):
- curriculum vitae
- adeverință care atestă calitatea de student al candidatului în anul universitar în curs
- fișă de autoevaluare completat (Anexa II)
- dovada activității punctate în fișa de autoevaluare, conform Anexei I.
Dosarele se depun la registratura universității.

Calendarul concursului:
- termenul depunerii dosarelor: 30 octombrie 2015 ora 14.00
- evaluarea dosarelor și anunțarea rezultatelor: 4 noiembrie 2015 ora 12.00
- termenul depunerii contestațiilor: 6 noiembrie 2015 ora 12.00
- anunțarea rezultatelor finale: 9 noiembrie 2015


Anexa 1 - Grila de punctaj
Anexa 2 - Fișa de autoevaluare

Burse de performanță științifică 2014-2015

Rezultatele finale

Rezultatele contestații depuse

Rezultatele evaluării dosarelor depuse pentru Burse de performață științifică

Conform hotărârii Consiliului de Administrație, în anul universitar 2014/2015 se vor acorda burse de performanță științifică.

Bursa de performanță științifică se acordă studenților care au o activitate profesională foarte bună și au înregistrat performanțe meritorii în activitatea de cercetare științifică.
Obținerea burselor de performanță științifică nu este condiționată de acordarea altei categorii de bursă. Se acordă prin concurs de dosare, dosarele urmând să fie analizate de către o comisie alcătuită din cadre didactice desemnate de Consiliul de Administrație și câte un reprezentant desemnat de LSTGM și ASM. Studenții care au depus dosar pentru bursă nu pot participa în comisia de evaluare. Evaluarea se face în funcție de rezultatele din grila de punctaj (Anexa I.).
La concurs au dreptul sa se înscrie studenții UMF Târgu Mureș din anii II-VI .
Cuantumul bursei de performanță științifică în anul universitar 2014/2015 este de 340 RON/lună.
Sumele ce reprezintă bursele de performanță științifică sunt acordate în tranșe lunare, pe perioada activității didactice din anul universitar.
În cazul unui transfer interuniversitar/abandon/exmatriculare/deces persoana în cauză âși pierde bursa.
Dosarul de înscriere la concurs trebuie să cuprindă următoarele documente (prezentate și aranjate conform instrucțiunilor din anexa II):
- curriculum vitae
- adeverință care atestă calitatea de student al candidatului în anul universitar în curs
- fișă de autoevaluare completat (Anexa II)
- dovada activității punctate în fișa de autoevaluare, conform Anexei I.
Dosarele se depun la decanatele facultăților.
Calendarul concursului:
- termenul depunerii dosarelor: 17 octombrie 2014 ora 12.00
- evaluarea dosarelor și anunțarea rezultatelor: 24 octombrie 2014 ora 12.00
- termenul depunerii contestațiilor: 27 octombrie ora 12.00
- anunțarea rezultatelor finale: 28 octombrie 2014

Anexa 1 - Grila de punctaj
Anexa 2 - Fișa de autoevaluare

Burse de performanță științifică 2013-2014

Dosare depuse pentru bursă de performață științifică 2013/2014

Rezultate finale burse de performață științifică 2013/2014

Rezultate burse de performață științifică 2013/2014

Conform hotărârii Consiliului de Administrație, în anul universitar 2013/2014 se vor acorda 15 burse de performanță științifică.

Bursa de performanță științifică se acordă studenților care au o activitate profesională foarte bună și au înregistrat performanțe meritorii în activitatea de cercetare științifică.
Obținerea burselor de performanță științifică nu este condiționată de acordarea altei categorii de bursă. Se acordă prin concurs de dosare, dosarele urmând să fie analizate de către o comisie alcătuită din cadre didactice desemnate de Consiliul de Administrație și câte un reprezentant desemnat de LSTGM și ASM. Studenții care au depus dosar pentru bursă nu pot participa în comisia de evaluare. Evaluarea se face în funcție de rezultatele din grila de punctaj (Anexa I.).
La concurs au dreptul sa se înscrie studenții UMF Târgu Mureș din anii II-VI .
Cuantumul bursei de performanță științifică în anul universitar 2013/2014 este de 340 RON/lună.
Sumele ce reprezintă bursele de performanță științifică sunt acordate în tranșe lunare, pe perioada activității didactice din anul universitar.
În cazul unui transfer interuniversitar/abandon/exmatriculare/deces persoana în cauză âși pierde bursa.
Dosarul de înscriere la concurs trebuie să cuprindă următoarele documente (prezentate și aranjate conform instrucțiunilor din anexa II):
- curriculum vitae
- adeverință care atestă calitatea de student al candidatului în anul universitar în curs
- fișă de autoevaluare completat (Anexa II)
- dovada activității punctate în fișa de autoevaluare, conform Anexei I.
Dosarele se depun la decanatele facultăților.
Calendarul concursului:
- termenul depunerii dosarelor: 29 noiembrie 2013 ora 14.00
- evaluarea dosarelor și anunțarea rezultatelor: 4 decembrie 2013
- termenul depunerii contestațiilor: 6 decembrie 2013 ora 14.00
- anunțarea rezultatelor finale: 11 decembrie 2013.

Anexa 1 - Grila de punctaj
Anexa 2 - Fișa de autoevaluare

Acordare burse de merit sportiv

Perioada depunerii cererilor pentru acordarea burselor de merit sportiv se prelungește până la data de 24 ianuarie 2013 (inclusiv). În vederea acordării acestor burse, studenții interesați vor consulta „Regulamentul privind acordarea de burse studenților” (poziția 44) – click aici - din cadrul Universității de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș. Condițiile de acordare a burselor de merit sportiv sunt prevăzute la articolul 12 din Regulament. Formularul cererii – click aici. Cererile se depun la Registratura Universității.

ACHITAREA TAXELOR UNIVERSITARE

Taxele se pota achita:

-        în numerar  la casieria universitatii zilnic între orele 8-14;

-        în numerar la toate agentiile Băncii Transilvania;

-        prin virament bancar/mandat poștal  în contul RO32TREZ47620F330500XXXX deschis la Trezoreria Tg.Mureș cu urmatoarele informatii: Universitatea de Medicină și Farmacie (U.M.F.) Tg.Mureș, CF 4322742, Str.Gh.Marinescu nr.38,județul Mureș

Pe documentul de plata se va mentiona: numele si prenumele, CNP-ul, facultatea, anul de studiu si specializarea pentru care se achita taxa, disciplina, numarul de credite achitat, profesorul.