Descriere departament de consiliere

Departamentul de Consiliere, Orientare Profesională şi Informare Studenţi are ca principal obiectiv căutarea unor noi oportunităţi  pentru integrare în profesie şi alegerea oportună a specialității medicale/carierei, prin intermediul activităților de consiliere psihologică şi orientare profesională a studenților din cadrul UMF Tîrgu-Mureș. Datorită logisticii și metodelor psihologice moderne folosite (validate ştiinţific) precum și a calității profesionale a psihologilor atestați de către Colegiul Psihologilor din România, din cadrul DCOPIS, serviciile oferite se ridică la cerinţele europene stabilite prin intermediul unor standarde profesionale psihologice. Alegerea specialităţii medicale/carierei reprezintă o decizie cu impact major asupra vieții studentului, astfel consilierea profesională poate facilita acest proces decizional. Aşadar, scopul nostru ca psihologi este reprezentat de către consilierea studenților din cadrul UMF Tîrgu-Mureş, oferindu-le următoarele servicii:

1)      Evaluarea profilului de personalitate al studentului  folosind chestionare de personalitate/teste psihologice, validate, etalonate și fidelizate, aprobate de către Colegiul Psihologilor din România. Întocmirea unui profil de personalitate care să fie raportat la cerințele internaționale, folosind indicatorul The Big Five/Myers-Briggs Type Indicator (MBTI) legat de specialitățile medicale, și care să-i ajute pe studenți să-și aleagă specialitatea/profesia, în funcție de personalitatea și temperamentul lor.

2)      Consilierea şi orientarea profesională a studenţilor, astfel încât aceştia să poată alege în cunoştinţă de cauză specialitatea/profesia pe care doresc să o urmeze, fiind de asemenea în măsură să-și stabilească și să-și gestioneze propriul traseu educaţional, în raport cu propria personalitate şi stilul cognitiv (prin folosirea unor baterii de teste psihologice cognitive).

3)      Psihoterapia/consiliere psihologică a studenţilor care dezvoltă simptome psihologice dezadaptative pe parcursului traseului academic.