„Durerea – de la morfopatologie, la tratament. Abordare multidisciplinară”

31.10.2017

Universitatea de Medicină și Farmacie din Tîrgu Mureș și Fundația Medicală „Sfântul Blasius” organizează, în perioada 3 – 5 noiembrie, la Tîrgu Mureș, conferința medicală cu participare internațională „Durerea – de la morfopatologie, la tratament. Abordare multidisciplinară”.

Manifestarea este organizată cu scopul de a aprofunda cunoștințele moderne legate de fenomenul durerii. „Durerea poate fi asociată oricărei patologii, nu este specifică unei anumite specialități. Cunoașterea exactă a elementelor și mecanismelor care duc la apariția senzației de durere, precum și aprofundarea noțiunilor moderne de tratament sunt indispensabile pentru medici, indiferent de specialitate, cât și pentru cei implicați în abordarea pacientului suferind. În acest context, fundația și-a propus organizarea acestui eveniment multidisciplinar, în perspectiva unei intervenții medicale mai eficiente”, a declarat șef lucr. dr. Szabó Mónika, unul dintre organizatorii conferinței.

Detalii aici.