Prima ediţie a Conferinţei IMMERSE

22.11.2017

Societatea Studenţească de Chirurgie din România (SSCR), filiala Tîrgu Mureș, sub egida Universităţii de Medicină şi Farmacie din Tîrgu Mureş, organizează, în perioada 23-26 noiembrie, la Hotel Business din Tîrgu Mureș, prima ediţie a conferinţei naţionale cu participare internaţională IMMERSE, în cadrul căreia se va pune accent pe tehnicile şi procedeele care modelează medicina viitorului.

Evenimentul se adresează studenţilor la medicină şi tinerilor doctori interesaţi de evoluţia din ultima perioadă a mijloacelor şi metodelor moderne de rezolvare minim-invazivă şi intervenţională a patologiilor tratate în trecut strict chirurgical.

Invitați de renume din țară și din străinătate vor prezenta o serie de lucrări științifice din următoarele domenii: cardiologie şi radiologie intervenţională, chirurgie endoscopică, robotică şi minim-invazivă, împreună cu aplicaţiile practice ale tehnologiei în medicină. Printre temele abordate se numără: „Retracția dinamică ca și metodă minim-invazivă în chirurgia creierului”, „Cât de departe…?” în cancerul rectal inferior”, „Noțiuni de endourologie”, „Urologia în epoca chirurgiei robotice”, „Chirurgia minim-invazivă în artroplastia totală de șold”, „Inovație în medicină: tehnologie și startup-uri”, „Chirurgia robotică în cadrul Spitalului Militar Central București”, „Chirurgia artroscopică la nivelul articulațiilor mari. Tehnici de chirurgie minim-invazivă în ortopedie și traumatologie. Aspecte privind chirurgia robotică în ortopedia”, „Anestezia în chirurgia robotică”, „Terapia ablativă a aritmiilor cardiace: „chirugia” minim-invazivă a subtratului aritmogen”, „Radiologie intervențională”, „Abordarea intervențională a bolilor cardiace structurale”, „Chirurgia LESS și DaVinci”.

Programul conferinței poate fi consultat accesând site-ul: http://immersetgm.com/.