Gala UMF Tîrgu Mureș. Obiectivele anului 2018, prezentate în discursul anual al rectorului

21.12.2017

A devenit tradiție ca Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) din Tîrgu Mureș să încheie anul calendaristic cu Gala festivă, o sărbătoare dedicată întregii comunități academice care a marcat 72 de ani de învățământ medical și farmaceutic în centrul nostru universitar.

Gala festivă, care a avut loc miercuri, 20 decembrie 2017, la Centrul de Evenimente RAB, a conținut o serie de momente tradiționale: discursul anual al rectorului, premierea excelenței în UMF, momente muzicale ale studenților, concertul formației Direcția 5 și cina festivă.

De asemenea, invitații au putut asculta piesa studentului la UMF, realizată, în acest an, printr-o colaborare cu îndrăgitul artist Vizi Imre. Tot ca element de noutate, aseară a avut loc lansarea proiectului umanitar UMF croiește destine, în parteneriat cu Casa de Copii „Sf. Iosif” din Odorheiu Secuiesc, precum și lansarea revistei Made in UMF, dedicată întregii comunități academice și orașului Tîrgu Mureș.

La eveniment au participat peste 500 de invitați, cadre didactice, studenți, angajați din administrație, colaboratori și prieteni ai Universității. Discursul anual al rectorului UMF Tîrgu Mureș, prof. dr. Leonard Azamfirei, care prezintă retrospectiva anului 2017, precum și obiectivele anului 2018 poate fi lecturat aici.