UNIVERSITY PRESS

PREZENTARE EDITURA UNIVERSITY PRESS ȘI SCURT ISTORIC

Editura University Press, Editura Universității de Medicină și Farmacie Târgu Mureș, a fost înființată în anul 1999, de către Prof. dr. Alexandru Șchiopu, de la Disciplina de Fiziopatologie. În anul 2001, Editura a fost acreditată CNCSIS, în categoria B, situație în care se află și în prezent.

Editura University Press are ca scop principal editarea și publicarea lucrărilor științifice din domeniul medico-farmaceutic, care se adresează unui public larg, de la studenți la profesioniștii din aceste domenii.

Sub redacția Editurii au apărut numeroase cărți științifice sau cărți didactice ale cadrelor didactice ale Universității de Medicină și Farmacie Târgu Mureș, dar și din străinătate. În cei 14 ani de activitate neântreruptă, au fost acordate peste 450 de ISBN-uri pentru lucrări ale autorilor români sau străini. Printre acestea se numără și volume de proceedings pentru manifestări științifice naționale sau internaționale .

Caracterul multicultural al Universității de Medicină și Farmacie Târgu Mureș se reflectă și în publicațiile Editurii, care curpind atât lucrări în limba română, cât și în limba maghiară. Odata cu înființarea programului de predare în limba engleză la Facultatea de Medicină, au apărut numeroase publicații în limba engleză. O notă de modernitate este apariția unui număr tot mai mare de cărți sau materiale didactice în format electronic CD/DVD, ceea ce oferă un acces facil studenților, în primul rând.

Din anul 2013 activitatea Editurii se desfășoară după o Procedură Operațională, care face parte din strategia Universității de Medicină și Farmacie Târgu Mureș privind acreditarea ISO. În prezent, din Organigrama Editurii fac parte Editura University Press, o Minitipografie, un Centru de Copiere si multimedia și un centru de desfacere a cărților și materialelor editate/publicate – Libraria univeristății. În acest fel, oferta de servicii cuprinde editarea de carte, tehnoredactare, grafică, printare/tipărire și desfacere. Serviciul de vânzări on-line de carte este în curs de finalizare. O listă completă a tuturor publicațiilor se găsește pe site-ul Editurii (Lista publicații 1999 - 2013).

De-a lungul anilor Lista Recenzorilor Editurii a cuprins numeroase personalității ale lumii medicale și farmaceutice, din țară și din străinătate (Europa, SUA, Asia). Aceasta listă este în continuă extindere, pe măsură ce tot mai multe domenii științifice sunt abordate de către autorii care aleg să-și promoveze rezultatele prin intermediul Editurii University Press (Lista recenzori 1999 - 2013).

Funcția de Director de Editură a fost deținută de Prof. dr. Alexandru Șchiopu din 1999 – aprilie 2012, de Prof. dr. Marius Mărușteri din aprilie 2012 până în martie 2013 și de Șef de lucrări dr. Ovidiu S. Cotoi din martie 2013 până în prezent.

Sub egida University Press au apărut sau âși desfășoară activitatea numeroase reviste de specialitate:

- REVISTA ROMANA DE MEDICINA DE LABORATOR, ISSN 1841-6624, (4 NR./AN) - REVISTĂ COTATĂ ISI/ CNCSIS A – www.rrml.ro

- ACTA MEDICA MARISIENSIS (AMM), ISSN 2068-3324, ISSN-L 2068-3324, REVISTĂ COTATĂ CNCSIS B+ - actamedicamarisiensis.ro

- EXPERIMENTAL MEDICAL & SURGICAL RESEARCHES ISSN 1223-1533, (4 NR./AN), REVISTĂ COTATĂ CNCSIS B - www.jmed.ro

- REVISTA DE MEDICINA SI FARMACIE TARGU MURES, ISSN 1221-2229 (4 NR./AN) (Transformată în Acta Medica Marisiensis) - actamedicamarisiensis.ro

- CATALOG DE SEMINTE - INDEX SEMINUM, ISSN 1222-8982 - ISSN 1222-6750 (1 NR./AN)

- STOMATOLOGIA MUREȘEANĂ – ISSN 1582-1293 .

 

Lista acordare ISBN Editura University Press 1999 - iulie 2015

Lista carti si cursuri litografiate UMF Tirgu Mures 1977 - 2010

 

Date de contact și comenzi:

Universitatea de Medicină și Farmacie Târgu Mureș
Editura University Press
Director de Editură: Prof. univ. dr. Morariu Silviu Horia
Str. Gh. Marinescu, nr. 38,
Târgu Mureș, Mureș, România. 540139.
Tel. 0040265215551/ int. 126.
Tel./Fax. 0040265208932
editura.universitypress@umftgm.ro
silviu.morariu@umftgm.ro

Program Secretariat Editura University Press